Nașul rămâne Naș! Voluntariul lui Adi Mutu a învins echipa Finului Adrian Neaga, iar ACS Poli rămâne pe loc periculos

Redactor:
Andrei Pal
Nașul rămâne Naș! Voluntariul lui Adi Mutu a învins echipa Finului Adrian Neaga, iar ACS Poli rămâne pe loc periculos
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Voluntari s-a impus cu 3-2 pe terenul lui ACS Poli, într-un duel „naș-fin” al băncilor, câștigat de suspendatul Adrian Mutu. Ilfovenii au marcat prin Daniel Benzar, Laurențiu Marinescu (din penalti) și Adrian Bălan, cel care și-a și permis „luxul” de a irosi o lovitură de la 11 metri. Timișoara nu a jucat aproape nimic în prima repriză, iar apoi, golurile lui Artean din penalti și al lui Roman nu au mai fost suficiente.

Echipa Nașului Mutu a dominat categoric prima repriză. Încă din minutul 7, Voluntariul a dat gol, după o repingere greșită a lui Cînu. Marinescu a pătruns cu balonul în careu, Straton l-a întâmpinat salvator, dar timișoreanul Daniel Benzar a venit din spate și nu a „iertat-o” pe Poli. Timișorenii puteau egala peste trei minute, după un corner bătut de Raț, chiar prin Cînu. Experiementatul jucător a trimis însă puțin cu capul pe lângă poarta lui Balauru. Elevii lui Mutu au continuat să preseze, mai ales că Marinescu avea „bulevard” pe partea lui. Sânmărtean a bătut foarte bine o lovitură liberă, scoasă foarte bine de Straton, iar Novac a reluat peste poartă, spre norocul alb-violeților.

Fără antidot pentru Benzar, Sânmărtean și Deac

Din minutul 19, Neaga a fost nevoit să îl scoată pe Enescu, înlocuit cu Artean. Jocul a continuat însă la fel de prost. Drăghici a irosit o ocazie cu un șut mult peste poartă, iar Daniel Benzar a avut două ocazii mari. Replica timișorenilor a fost un șut al lui Munteanu, mult peste, după care „glonțul” a trecut iar pe la ureche. Sânmărtean a bătut o lovitură liberă, Marinescu i-a centrat lui Deac, dar șutul s-a dus în bară. Peste două minute însă, Cînu a „comis-o” din nou cu penalti făcut la Daniel Benzar. Marinescu a bătut și a marcat pentru 0-2 la pauză.

Poli a rămas fără un om din minutul 55

Timișoara a început repriza secundă ceva mai curajoasă. Artean a avut un șut parat de Balauru, dar din minutul 55, timișorenii au rămas fără Șeroni. Jucătorul a luat al doilea cartonaș galben după un fault în fața careului, iar Adrian Bălan a trimis peste poartă lovitura liberă acordată. Benzar a continuat să fie un pericol în careu, iar în minutul 58, a obținut penalti la faultul lui Haru. Bălan a irosit penaltiul, trimis mult peste poaartă. Peste două minute, cu jocul avântat, Drăghici a scos penalti la Horj, iar Artean nu a ratat și Timișoara a început să viseze frumos.

Voluntariul cu golurile, Poli cu avântul

Bănățenii au prins ceva curaj, dar oaspeții i-au „liniștit” cu golul marcat de Adrian Bălan în minutul 65, după ce Deac a recuperat de la picioarele lui Raț. Peste zece minute, cu jocul heirupist, Poli a reușit să înscrie, de data aceasta prin Roman, după o centrare a lui Munteanu. Nici Voluntariul nu s-a lăsat mai prejos, iar Daniel Benzar l-a pus pe Straton din nou în încurcătură cu un șut. Timișoara a încercat, dar degeaba, iar la final, timișorenii Ivanovici și Benzar au combinat frumos în fața porții, dar fără rezultat. Meciul s-a terminat cu un cartonaș roșu luat la final de Melinte.

  • ACS Poli Timișoara: Straton – Haruț, Melinte, Cînu, Raț – Munteanu, Artean, Enescu (min 19 Șeroni), Ciucur (min Țigănașu) – Roman, Drăghici (min 78 Popovici)
  • FC Voluntari: Balauru – Pleașcă, C. Achim, Horj, Bucurică – Novac, Sânmărtean (min 78 Lazăr) – G. Deac (min 66 Căpățînă), Marinescu (min 68 Ivanovici), D. Benzar – Ad. Bălan
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×